SCRISOARE DESCHISĂ A COMUNITĂȚII EVREIEȘTI DIN REPUBLICA MOLDOVA CU PRIVIRE LA DECLARAȚIA LIDERULUI PAS MAIA SANDU
Comunitatea
Evreiască din Republica Moldova consideră inadmisibile declarații
liderului Partidului „Acțiune și solidaritate” Maia Sandu despre
criminalul de război Ion Antonescu făcute în cadrul unei emisiuni
recente la postul de televiziune TVC21, în care constată că: „el este o
personalitate istorică, despre care se poate vorbi şi de
bine şi de rău”.
Antonescu este vinovat de exterminarea în masă a evreilor și romilor – în total peste 300 de mii
de persoane. El a fost găsit vinovat de crime de război și condamnat la
moarte fiind executat în 1946 pentru cele comise. Acest fapt este
confirmat de numeroase dovezi și nu poate fi supus denaturării,
interpretării sau revizuirii.
Lipsa
în legislația Republicii Moldova a sancțiunilor pentru negarea
Holocaustului și glorificarea fascismului permite unor lideri de opinie
și lideri politici de a nu fi trași la răspundere pentru asemenea fapte,
aceștea creîndu-și imaginea publică prin interpretarea sau revizuirea
faptelor istorice și incitând la discriminare și ură inter-etnică și inter-religioasă.
În zeci de țări, inclusiv în România, negarea Holocaustului și
glorificarea criminalilor fasciști și naziști se pedepsește nu doar
administrativ, ci și penal (inclusiv prin privațiune de libertate). În
ciuda experienței internaționale și exitenței proiectului
de modificare a Codului penal al Republicii Moldova și a Legii privind
libertatea de exprimare privind pedepsirea pentru negarea Holocaustului
și glorificarea fascismului, prezentată de Comunitatea Evreiască din
Moldova acum mai bine de 8 ani, în Moldova asemenea declarații rămân
nesancționate și continuă să facă parte din retorica politică.
Ne
amintim cu îngrijorare încercările de a numi una dintre străzile
municipiului Chișinău cu numele lui I. Antonescu în anul 2010, la care
s-a opus cu vehemență Comunitatea Evreiască din Republica Moldova.
În capitala țării încă din anii ’90 una dintre cele mai vechi străzi poartă numele fascistului Octavian Goga, care
a condus Partidul Național Creștin și a insistat asupra „rezolvării
problemei evreiești”. În anii ‘37-38 ai secolului trecut, Goga a fost
primul ministru al unui guvern pro-fascist orientat spre Germania lui
Hitler. Guvernul lui a adoptat legi antisemite și a inițiat „curățirea etnică”. Necătând la practicile internaționale, precum și petițiile cetățenilor, strada nu a fost redenumită.
Mai mult, Paul Goma, un scriitor antisemit,
a fost premiat de mai multe ori în Moldova. El a primit titlul de
membru onorific al Academiei de Științe a Republicii Moldova. Uniunea
Scriitorilor din Moldova l-a desemnat pentru Premiul Nobel pentru
Literatură. La 25 aprilie 2013, P. Goma a primit cetățenia Republicii
Moldova.
Reiterăm regretul în contextul evenimentelor recente, că într-o
țară în care au fost exterminați peste 300 de mii de evrei, romi,
reprezentanți ai altor grupuri etnice, religioase și politice, legea nu
interzice propaganda fascismului, eroizarea criminalilor naziști și
negarea Holocaustului.
Acest lucru conduce la faptul că în continuare se justifică
infracțiunile împotriva păcii și a umanității la posturile naționale de
televiziune, apar articolele antisemite și xenofobe și se publică
comentarii instigatoare pe Internet, iar străzile din Chișinău poartă numele liderilor fasciști.
Comunitatea Evreiască din Republica Moldova
Comentarii
Trimiteți un comentariu